Samplarea și Licențierea Beat-urilor
Artiștii și producătorii de hip-hop, dance și alte genuri muzicale folosesc sample-uri și beat-uri licențiate de foarte mult timp, este parte din cultura lor. Chiar și fanii obișnuiți de muzică pot recunoaște uneori sample-uri din alte melodii în piese noi.
Acestea fiind spuse, au fost dintotdeauna o mulțime de întrebări în jurul procesului și a cerințelor care trebuie îndeplinite ca să ai voie să folosești muzica altcuiva ca sample într-o lucrare nouă. În plus, pe măsură ce tot mai mulți muzicieni au beat-uri sau instrumentale disponibile la vânzare, nevoia de a ne asigura că aceste aranjamente sunt gestionate corespunzător este tot mai stringentă. Vom examina pe rând, fiecare dintre aceste subiecte.
De obicei, cel care deține drepturile de autor pe o piesă (în cazul unei înregistrări audio, poate fi chiar artistul interpret), are dreptul exclusiv de a vinde public, distribui, și licenția piesa altora. Pentru ca un alt muzician să poată folosi piesa sau o parte din ea într-un proiect nou, trebuie să încheie un acord cu titularul drepturilor. Un astfel de aranjament scris poartă numele de "licență" și este un document care acordă unui terț dreptul de a face ceva anume.
O licență poate include dreptul de a distribui și monetiza public o piesă prin copii fizice sau digitale sau prin intermediul unei platforme de streaming. Poate include, de asemenea, permisiunea de a interpreta public piesa la radio sau live, în concert.
Există două situații foarte comune în industria muzicală când este imperativ să obții licențele corespunzătoare. Acestea sunt atunci când un muzician vrea să sampleze un material existent sau o piesă întreagă și atunci când un artist cumpără un "beat" sau un instrumental de la altul. Vom analiza pe rând fiecare dintre aceste situații.
Ce înseamnă să samplezi o piesă?
Samplarea este definită cel mai bine ca luarea unei părți sau a unor versuri dintr-o altă piesă și/sau alt material înregistrat și încorporarea lor într-un material cu totul nou. Cât de mult se ia din piesă variază de la caz la caz; un artist poate folosi doar o combinație unică de tobe sau un riff de chitară din altă piesă sau poate folosi tot refrenul sau o strofă întreagă.
În termeni simpli, această acțiune poate fi privită ca o "copiere și lipire" a unei părți dintr-o înregistrare deja existentă într-o înregistrare nouă.
Deși pare simplu, utilizarea fără permisiune a unor astfel de materiale poate duce la posibile repercusiuni pentru încălcarea drepturilor de autor. Astfel de probleme se pot evita obținând permisiunea de a folosi sample-uri din munca altuia.
Cum Obții Dreptul de a Folosi Sample-uri dintr-o Înregistrare Deja Existentă?
Ca să samplezi munca altui muzician corect și legal, trebuie să obții o "permisiune de samplare" de la toți proprietarii înregistrării originale și compoziției muzicale.
Așa cum am discutat, există două tipuri de drepturi de autor pe fiecare piesă- cele care vizează înregistrarea audio (și care de obicei sunt administrate de casa de discuri, ca de exemplu, Atlantic Records) și cele care vziează compoziția muzicală (administrate de obicei de companiile de publishing, ca de exemplu, Universal Music Publishing). Asta înseamnă că un terț care vrea să sampleze sau să încorporeze în orice alt fel materialul altui artist în propria creație trebuie să obțină permisiune de la ambii titulari. Asta înseamnă că muzicianul trebuie să încheie câte un contract de licență cu fiecare pentru a putea folosi sample-ul legal.
În general, ca să îți dai seama cine este titularul sau deținătorul drepturilor de autor, ar trebui să începi prin accesarea și căutarea prin bazele de date ale companiilor de gestiune a drepturilor de autor din America, pe care le poți găsi pe site-urile lor (de exemplu, ASCAP sau BMI). Aceste baze de date de repertoriu enumeră, în general, toți compozitorii și producătorii importanți, precum și informațiile de contact ale editorului muzical (publisher) pentru o anumită piesă.
În general, în aceste baze de date găsești chiar datele de contact ale persoanei vizate; dacă aceste date nu sunt disponibile, ar trebui să te axezi pe datele de contact ale departamentelor din compania respectivă. Unele dintre aceste companii includ departamente care se ocupă de "licențiere", "sampling" sau "aprobări". Acest lucru se datorează faptului că acestea sunt departamentele și persoanele care se ocupă, în general, de licențierea înregistrărilor către terți.
După identificarea titularului, ar trebui să soliciți o licență de "sampling". În general, în această cerere ar trebui să specifici:
- Durata sample-ului folosit în noua piesă (de exemplu, câte minute/secunde are?);
- Ce parte a cântecului dorești să o samplezi? (de exemplu, tot refrenul, un loop de tobe, o strofă mică/un vers, etc);
- Cum va fi folosit sample-ul (în loc de refren, distorsionat pe fundal, în loop continuu etc.);
- Numărul de unități pe care intenționezi să le distribui; Şi
- Pe ce tip de media va fi distribuit noul material (de exemplu, CD, vinil, descărcări digitale, tonuri de apel, streaming, etc.).
În plus, unii titulari pot cere o copie a noii înregistrări ca să o asculte înainte de a-ți acorda licența pentru materialul solicitat. În cele din urmă, titularul decide dacă îți acordă licența sau nu; cu cât îi dai mai multe informații, cu atât ai mai multe șanse să primești licența dorită.
După solicitarea licenței care îți permite să samplezi un material deja înregistrat, trebuie să stabiliți detaliile licenței. O licență standard poate include o taxă inițială care trebuie plătită titularilor inițiali, precum și redevențe către artistul original pentru fiecare înregistrare vândută. În unele cazuri, ca atunci când este utilizată o parte substanțială din piesa originală sau când artistul este extrem de cunoscut, deținătorul inițial poate dobândi chiar și drepturi pe noua înregistrare.
În plus, ofertele de licențiere pot fi uneori făcute pe baza unei taxe unice fixe. În aceste cazuri, cel care vrea să sampleze o înregistrare deja existentă plătește doar o taxă unică deținătorilor, fără redevențe suplimentare și fără să aloce drepturi de proprietate asupra materialului nou creat.
Există o varietate de factori pe baza cărora se determină taxa de licențiere. Câțiva dintre aceștia sunt:
- Succesul comercial al cântecului original,
- Succesul și notorietatea artistului inițial care este samplat,
- Succesul și notorietatea artistului pentru care este samplingul,
- Lungimea sample-ului și cât reprezintă din piesă,
- Modul în care va fi distribuit sample-ul (de exemplu, doar descărcări, doar streaming, etc.), și
- Cum va fi folosit sample-ul în noua înregistrare (un vers care se aude pe tot parcursul piesei, un beat de tobe redat în "loop" continuu, etc.).
În general, cu cât piesa originală este mai faimoasă și cu cât sample-ul folosit este mai lung, cu atât taxa de licență crește. La fel ca în multe alte lcururi din industria de divertisment, puterea de negociere a artistului joacă un rol important, deoarece alternativa (a nu obține licența pentru sample) s-ar putea termina cu litigii. În astfel de cazuri, partea care a samplat materialul poate ajunge să suporte costuri din litigii și cheltuieli de judecată mai mari decât taxa de licență propriu-zisă, mai ales dacă piesa samplată ajunge să fie un succes.
Ce înseamnă închirierea și vânzarea de beat-uri?
NOTĂ: Asigurați-vă că pentru a citi piesa noastră în profunzime pe Beat Licențiere 101!
O altă situație comună de licențiere cu care se pot confrunta muzicienii în industria muzicală este tendința recentă a producătorilor și a altor beatmakeri de a crea și apoi pune la vânzare beat-urile (instrumentalele). A fost un aflux de site-uri noi și persoane fizice care promovează și pun la vânzare instrumentale create de ei. În cele mai multe cazuri, tranzacția dintre cel care a creat instrumentalului și terțul care dorește să-l utilizeze ia forma unei licențe care vizează fie "închirierea" fie achiziția completă a instrumentalului.
Primul lucru de care un cumpărător trebuie să țină cont atunci când achiziționează un instrumental sau un beat este dacă materialul în cauză îi va fi închiriat sau vândut. De asta depinde dacă licența primită este exclusivă sau neexclusivă. De obicei, atunci când un creator "închiriază" un beat, cumpărătorul primește dreptul neexclusiv de a utiliza instrumentalul și de a reproduce, vinde sau distribui public lucrările finite care conțin acel beat pentru o anumită perioadă de timp (de exemplu o lună, un an, câțiva ani, etc.).
Prin "închiriere", creatorul original al instrumentalului poate vinde și emite alte licențe neexclusive către alți muzicieni pentru același instrumental. În aceste situații, în cazul în care cumpărătorul dorește să continue să utileze și să să se foloseacă de înregistrarea care conține acest beat închiriat și după expirarea perioadei de timp stabilite, acesta trebuie să încheie un acord suplimentar cu creatorul operei originale.
În orice caz, dacă individul dorește să aibă dreptul exclusiv de a utiliza beat-ul pentru o perioadă nedeterminată de timp,trebuie să încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru instrumentalul dorit. Acest contract interzice creatorului original să revândă același instrumental altora și oferă cumpărătorului drepturi exclusive asupra materialului, pe care îl poate folosi în orice scop dorește.
În general, atunci când se negociază aceste tipuri de licențe și taxa de licență corespunzătoare, este important să se discute și să se convină asupra modului în care cumpărătorul intenționează să utilizeze instrumentalul. Inclusiv dacă noua piesă poate fi utilizată doar într-un anumit scop (de exemplu, "doar pentru demouri", "doar pentru vânzare pe iTunes", "gratuit pe un mixtape", sau trimiterea cântecului într-un e-mail), câte copii ale materilaului finit vor fi create și puse la vânzare și sub ce formă (de exemplu, CD-uri, descărcări, streaming). De asemenea, părțile trebuie să decidă teritoriul sau teritoriile în care materialul poate fi vândut (de exemplu, America de Nord, Europa, "universul").
De obicei, costă mai puțin să închiriezi un beat decât să cumperi drepturile exclusive asupra instrumentalului, pentru că un contract de închiriere neexclusivă permite creatorului să monetizeze și să vândă același material de mai multe ori unor cumpărători diferiți. Taxa de "închiriere" sau "cumpărare" poate varia de la 5$ sau 10$ până la câteva mii de dolari. Taxa depinde de reputația și notorietatea creatorului instrumentalului și de scopul în care cumpărătorul va utiliza materialul.
Așa cum am spus mai sus, atunci când un muzician cumpără sau închiriază un beat, este important să se asigure că instrumentalul achiziționat nu conține sample-uri neuatorizate. În cazul în care instrumentalul conține un "sample" dintr-un alt material, artistul trebuie să solicite vânzătorului un document care atestă permisiunea sau autorizația pe baza căreia are dreptul să utilizeze și să distribuie în scop comercial o piesă care conține acest "sample".
În cazul în care vânzătorul nu poate pune la dispoziție documentația corespunzătoare, este recomandat să se evite achiziționarea (sau închirierea) respectivului instrumental, deoarece cumpărătorul poate fi tras la răspundere pentru încălcarea drepturilor de autor. Chiar dacă beat-ul pus la vânzare nu conține sample-uri neautorizate, se recomandă cumpărătorului să se asigure că vânzătorul este de acord să îl despăgubească pe deplin pentru compoziție și să precizeze în scris că va rambursa în totalitate contravaloarea piesei în cazul în care cumpărătorul este dat în judecată sau tras la răspundere în orice fel pentru folosire de materiale neautorizate conținute în lucrarea achiziționată. Cumpărătorul trebuie să se asigure că vânzătorul garantează că deține toate drepturile asupra materialului și că nu conține sample-uri sau alte materiale neautorizate.
În plus, este important ca părțile să convină în scris asupra remunerației creatorului original în schimbul drepturilor pe care le dobândește cumpărătorul. De exemplu, producătorul instrumentalului ar putea primi un procent din drepturile de publishing pe piesa nouă; în acest caz, trebuie specificat în contract la ce procent au dreptul. De asemenea, este esențial să se determine rata redevenței la care vânzătorul are dreptul, care este de obicei un procent din venitul generat de piesă. Această rată se poate percepe "per copie" sau poate fi o taxă unică, fixă, care nu include alte redevențe suplimentare pentru înregistrările vândute.
De asemenea, este imperativ să se precizeze dacă cel care achiziționează materilaul poate licenția la rândul său înregistrarea finală sau nu. Părțile ar trebui, de asemenea, să convină asupra căilor de exploatare permise, cum ar fi dreptul de sincronizate cu imagini vizuale în orice media (film, TV, jocuri video).
În cele din urmă, părțile ar trebui să convină asupra creditului adecvat,dacă este cazul, și asupra drepturilor de publicitate. Dreptul de publicitate permite cumpărătorului să se folosească de numele creatorului instrumentalului, de asemănarea dintre piese și de alte materiale biografie pentru a facilita vânzarea sau monetizarea materialului. Acest lucru este extrem de important, mai ales în cazul în care instrumentalul este creat de beatmaker renumit.
Așa cum am spus mai sus, este important să se achiziționeze licențele și drepturile corespunzătoare pentru materialul pe care muzicianul intenționează să îl distribuie și să îl monetizeze. De fapt, majoritatea platformelor de distribuție terțe, cum ar fi Tunecore,solicită utilizatorilor săi să verifice dacă au drepturi asupra oricărui material pe care îl pun la dispoziție pentru vânzare. Un eșec de către artist pentru a obține clearance-ul corespunzătoare înainte de a începe să vândă muzica lor ar putea avea un impact potențial sumele pe care artistul poate face, precum și potențial expunerea lor la răspundere semnificativă suplimentare.
Acest Ghid Esențial nu este destinat a fi consiliere juridică; vă rugăm să consultați un avocat specializat în acest domeniu.
De Justin Jacobson, Esq.
