Introducere în Licențele de Sincronizare

COMPOZIŢIILE

O compoziție este orice muzică așa cum există ea ca proprietate intelectuală. Practic, linia melodică, progresia armonică, versurile, ritmul sau orice combinație a acestora este considerată o compoziție.  Toate melodiile sunt compoziții, dar nu toate compozițiile sunt melodii. Compozițiile fără versuri sunt adesea denumite "Bucăți".  În aproape toate cazurile, cel care deține drepturile de autor pe o compoziție este chiat autorul original, cu excepția cazului în care există un acord scris între autor(i) și un terț persoană fizică sau juridică (o companie de publishing).

MASTERELE

Un master este înregistrarea unei compoziții. Înregistrarea reală, tangibilă. Dacă faci o compoziție pentru pian și cinci pianiști diferiți înregistrează acea compoziție, vei avea cinci mastere pentru o singură compoziție. În mod tradițional (deși nu atât de des întâlnit în zilele noastre), casele de discuri dețin masterele artiștilor lor. Adesea, casele de discuri le dau artiștilor bani în avans ca aceștia să înregistreze piese pentru un album. Dacă totul merge bine, casa de discuri ia toți banii generați de mastere (prin vânzări, sincronizare, etc), până când își recuperează banii investiți în artist. După aceea, artistul și casa de discuri împart profiturile generate de mastere (sperăm).

ADMINISTRAREA DREPTURILOR DE PUBLISHING

În muzică, un administrator de publishing este o persoană sau o entitate împuternicită să protejeze compozițiile sau catalogul de compoziții. Un fel de mandatat. Administratorul de Publishing nu deține niciuna dintre compozițiile pe care le reprezintă, dar de obicei ia un procent din veniturile generate de acestea ca comision.  Prin urmare, este în interesul lui să găsească cât mai multe surse de venituri pentru catalogul pe care îl reprezintă. Dacă autorii fac bani, și administratorul de publishing face bani. Toată lumea e fericită.

COVER-URILE

Cover-urile sunt distractive. Și acum că avem centura galbenă, știm că, practic, cover-urile sunt mastere noi ale unor compoziții existente.

În 1997, Limp Bizkit a câștigat inimile și sufletele tinerilor TRL cu cover-ul lor după piesa "Faith" a lui George Michael. De fiecare dată când acest cântec a fost cântat, vândut, sau sincronizat, atât Limp Bizkit cât și George Michael au făcut niște bani. Așa că, atunci când piesa "Faith" a apărut în comedia neagră Very Bad Things din 1998 în varianta cântată de Limp Bizkit, directorul muzical al filmului a trebuit să ia aprobare pentru folosirea compoziției de la George Michael și aprobare pentru folosirea masterului de la casa de discuri a trupei Limp Bizkit.

O altă anecdotă distractivă este cazul Guitar Hero, jocul video în care apeși niște butoane de pe un controler în formă de chitară în tandem cu piesele rock clasice pe care le auzi.  Dacă ai jucat jocul, poate ai observat că multe melodii sună un pic ... diferit. Asta pentru că cei care au făcut jocul au hotărât să reînregistreze melodiile. Astfel, nu au trebuit să plătească taxa de licențiere a masterului.  Au plătit doar publisherii pentru dreptul de a utiliza compoziția în joc. Îți dai seama că asta nu le-a picat prea bine caselor de discuri.

SAMPLE-URILE

Un sample este o un segment dintr-o înregistrare existentă (un master) folosit într-o înregistrare audio nouă (un master nou).  Un artist poate sampla o parte mică dintr-o înregistrare pe care o poate folosi ca loop sau poate sampla mai multe înregistrări diferite pentru a crea un master nou. Sample-urile se întâlnesc cel mai des în hip-hop, dar pot fi găsite în aproape toate genurile. Dacă vrei să folosești un sample în următoarea ta compoziție ASIGURĂ-TE că ești ok cu drepturile înainte să încerci să o monetizezi.

Din moment ce sample-ul în sine este o bucată dintr-o înregistrare a unei compoziții, va trebui să obții aprobări atât de la autori cât și de la publisher. Dacă nu ai obținut (și cel mai probabil plătit pentru) dreptul de a utiliza noul tău master de la cei care dețin drepturile de autor pe piesa originală, o să obții foarte greu oferte de sincronizare. Directorii muzicali sunt meticuloși în ceea ce privește drepturile de autor și întotdeauna vor să joace la sigur când vine vorba de sample-uri.

Împarte

Procentele dintr-o compoziție sunt exact ce par a fi: cât îi revine fiecărui compozitor dintr-o piesă.  De exemplu, dacă Joe scrie muzica și Jane scrie versurile pentru un cântec numit "Stop Throwing Apples at Me" procentele vor fi cel mai probabil 50% Joe / 50% Jane.  În cazul în care o trupă cu patru membri scrie un cântec numit "The Cheese Stands Alone", ar putea să hotărască ca fiecare să aibă 25% din piesă. Este treaba compozitorilor să convină cât îi revine fiecăruia. Nu există niște reguli bine definite. Taxele pentru licențele de sincronizare și redevențele vor fi împărțite între compozitori în funcție de aceste procente.

Taxa de Sincronizare

De fiecare dată când o melodie este sincronizată cu o imagine, se percepe o taxă de sincronizare. Taxa se determină în funcție de o serie de factori, dar cei mai importanți 3 factori sunt:

Scopul în care este folosit materialul – Unde va fi folosit materialul obținut (pe TV, pe Internet, în Jocuri Video, în Reclame)

Termenul de utilizare - Pentru cât timp va rula materialul (1 săptămână, 1 an, continuu, etc)

Teritoriul – Unde va fi difuzat materialul (Posturi locale, la nivel național, la nivel mondial)

Un alt factor este puterea de negociere pe care o are piesa sau artistul. De exemplu, dacă sunteți o Trupă de Tătici din Trenton, NJ cu 67 de vizualizări pe YouTube, probabil nu vei putea să negociezi taxe la fel de mari ca Steve Winwood.

Acestea nu sunt TOATE elementele luate în considerare la stabilirea taxelor de sincronizare, dar cu siguranță sunt cele mai importante.

Redevenţele

Pentru muzică, există două tipuri principale de redevențe: cele asociate cu drepturile mecanice și cele asociate cu drepturile de execuție publică.

Redevențele Mecanice sunt cele obținute din copiile fizice sau digitale ale piesei. Acestea sunt plătite de cel care deține drepturile de autor pe înregistrare (master), care, de obicei, este casa de discuri. În SUA, rata de redevență mecanică este de 9,1 cenți per vânzare, pentru înregistrări fizice, sau per descărcare, pentru varianta digitală. Dacă ai ajuns la 100,000 de descărcări pe iTunes pentru hitul "Twerkin’ in the Rain", casa de discuri îți datorează 9,100 de dolari.

Redevențele din Execuția Publică se plătesc compozitorului și publisherului de fiacre dată când o compoziție este redată sau interpretată în public. Dacă muzica ta este difuzată la TV sau Radio sau este interpretată live într-un local de către o trupă de cover-uri, ești îndreptățit la redevențe din execuția publică. Organismele de gestiune a drepturilor de autor, cum ar fi ASCAP sau BMI monitorizează și colectează aceste redevențe în numele tău.

Apropo de...

Organismele de Gestiune a Drepturilor de Autor

Un Organism de Gestiune a Drepturilor de Autor este, de fapt, o agenție care colectează redevențe în numele titularilor drepturilor de autor (compozitori & editori). În general, atunci când o piesă este redată în public (emisiuni TV, Radio, Olive Garden) locația, rețeaua sau postul de televiziune trebuie să plătească titularii drepturilor. Organismele de Gestiune a Drepturilor de Autor colectează aceste plăți și le distribuie titularilor.

Fiecare țară are Organismele ei de Gestiune a Drepturilor de Autor.  În SUA, acestea sunt ASCAP, BMI și SESAC (la care te poți înscrie doar pe bază de invitație).

Modul în care sunt împărțite toate este un pic complicat. De exemplu, BMI are peste 150 de tipuri diferite de licențe. Dar iată o defalcare foarte simplificată ...

Localurile plătesc licențe-pătură anuale, astfel încât muzicienii să poată cânta orice vor ei în timpul spectacolelor. Taxa se determină în funcție de o serie de factori, dar în principal în funcție de capacitatea localului, dacă spectacoul este gratuit sau pe bilete, și frecvența prestațiilor live.

• Retail (Magazine de îmbrăcăminte, Saloane, Dealeri auto) - Prețul se stabilește în principal (dar nu numai) pe metru pătrat.
• Industria Ospitalității (restaurante și hoteluri) - Prețul se stabilește în funcție de mulți factori, inclusiv metrii pătrați în care muzica este redată, capacitatea localului, dacă muzica este redată pe TV sau folosind difuzoare de muzică de fundal.
• TV - Rețelele de televiziune trimit organismelor de gestiune a drepturilor de autor foi cu toate melodiile folosite în programele lor. pe foi se specifică și datele și timpul de utilizare. Tarifele diferă de la rețea la rețea și în funcție de ora la care se difuzează emisiunea. Rata redevențelor pentru o piesă dată la NBC în prime time va fi mai mare decât pentru una care se aude la BET Jazz la ora 2 dimineața.
• Radio - Prețul se bazează pe acoperire și frecvența de redare este comunicată de posturile de radio direct către organismele de gestiune.

Așa cum poți vedea este un proces foarte complex. De asta compozitorii au nevoie de organisme de gestiune a drepturilor de autor: pentru a se asigura că, dacă muzica lor este redată public, ei primesc banii cuveniți. Ar putea fi câțiva bănuți pe redare, dar înmulțește asta cu sute sau poate mii de difuzări și s-ar putea să obții niște bani frumoși cu minimum de efort.

Preaprobări

Ok - S-ar putea să devenim un pic prea tehnici aici. "Preaprobat" este un termen folosit de directorii mzuicali. Este muzica pentru care toți titularii de drepturi au convenit un preț prestabilit pentru utilizarea ei într-un proiect; prețul se stabilește de obicei pentru mai multe piese luate împreună. De exemplu, să presupunem că un brand de îmbrăcăminte vrea să-și prezinte noile modele pe Instagram. În următoarele șase luni, vor face două postări video pe săptămână și au un buget de 1,000$ per postare pentru muzică.

Departamentul de creație al brandului va lua legătura cu titularii drepturilor pentru ca aceștia să le recomande “cele mai bune piese pentru fashion preaprobate pentru a fi vândute la un preț total de 1,000$”. Titularii le vor trimite un pachet cu piesele aprobate în avans pentru un astfel de buget.

Astfel, brandul de îmbrăcăminte poate alege orice piesă din pachetul de piese preaprobate fără să își facă griji că nu își vor putea permite taxa de sincronizare. Odată ce brandul se decide asupra pieselor dorite, îi anunță pe titulari care vor trimite un contract și o factură pentru piesele alese.

O Singură Oprire

O singură oprire înseamnă pur și simplu că toate drepturile (100% din drepturile pe master și 100% din drepturile de publishing) sunt reprezentate de o singură entitate. Astfel, procesul de licențiere este foarte ușor pentru ambele părți (licențiator și licențiat), deoarece aceștia pot rezolva tot ce ține de piesă printr-o singură persoană. Nu mai trebuie să identifice toți titularii și să rezolve aspectele legate de drepturile de autor cu fiecare dintre ei. O singură oprire înseamnă și mai multă flexibilitate în ceea ce prinvește prețurile și termenii de plată.

Subeditori

Adesea compozitorii sau companiile de publishing lucrează cu "Subeditori" care reprezintă catalogul în alte teritorii ale lumii.  Asta poate fi un avantaj pentru titularii drepturilor originale deoarece vor fi reprezentați pe niște piețe pe care în mod normal nu ar fi prezenți. Subeditorii sau subpublisherii iau un comision din redevențele și taxele de sincronizare obținute în teritoriile respective.

MFN

MFN vine de la Most Favored Nations (Națiunea Cea Mai Favorizată). Asta înseamnă că toți titularii drepturilor implicați (cei care dețin drepturile pe master și cei care dețin drepturile de publishing) vor primi aceeași taxă de sincronizare.  Practic, se va opta pentru cel mai favorabil preț și cei mai favorabili termeni de plată, aceiași pentru toată lumea. Într-un fel, e ca și cum ai seta un "standard".

Exemplu: Să presupunem că ești un artist care produce beat-uri hip-hop și ai 50% din drepturile de compoziție pe piesa 2 Chainz "Vape Nation". Pepsi vrea să folosească piesa în următoarea lor reclamă. Pepsi contactează toți titularii drepturilor (casa de discuri și publisherii) ca să obțină oferte pentru utilizarea piesei. În cazul în care casa de discuri face o ofertă de 100,000$ și publisherii cer un preț mai mic, dar includ clauza MFN, casa de discuri tocmai a "setat standardul" pentru cât valorează reclama în bani; desigur, Pepsi poate reveni la casa de discuri pentru a îi convinge să facă o ofertă mai bună.

TL,DR: Întotdeauna include clauza MFN în ofertă.

Exclusivitate în Administrarea Drepturilor de Publishing

Ăsta este un subiect important, care duce la polarizarea opiniilor uneori.  Dar iată cum stau lucrurile.

Exclusivitatea este crucială dacă vrei să fii luat în serios în lumea sincronizării.  Există două motive principale pentru care...

1.) Să spunem că ai încheiat un contract neexclusiv pentru administrarea drepturilor de publishing cu compania A. Asta înseamnă că poți să intri într-o altă înțelegere similară cu compania B (și compania C, D, etc). Deci, ai mai multe persoane care se ocupă ca muzica ta să poată face obicetul unor licențe de sincronizare. O mulțime de picioare în prag. Sună grozav, nu? NU!!! Este un dezastru. Ce s-ar întâmpla dacă Dunder Mifflin ar vrea să îți folosească piesa "Paper People Polka" în noua lor campanie. Ar căuta piesa în cataloagele organismellor de gestiune a drepturilor de autor și ar contacta toate coampniile de publishing pentru o ofertă.

Compania A face o ofertă de 20,000$

Compania B face o ofertă de 10,000$

Compania C habar n-are ce face și propune o ofertă de 750$.

Cu cine crezi că vor continua negocierile?

Trebuie. Să-ți. Știi. Valoarea.

2.) Dacă închei un contract baban pentru o reclamă la TV (astea se plătesc foarte bine), vor cere cel puțin "exclusivitate de piață". Asta înseamnă că, din punct de vedere legal, nu poți încheia alte contracte de sincronizare cu niciun competitor direct de pe aceeași piață pe durata termenului de sincronizare.  Exemplu: Dacă piesa ta "Drive Me Home, Kevin" ajunge într-o reclamă Toyota, legal, nu poți încheia încă un contract de sincronizare pentru o reclamă Ford până la expirarea termenului spotului Toyota. Are sens, nu?

În cazul în care contractul tău pentru administrarea drepturilor de publishing este neexclusiv, este posibil ca Administratorul A să aprobe reclama Toyota și Administratorul B să aprobe reclama Ford o săptămână mai târziu. Astfel, nu vei putea garanta exclusivitatea pe piață niciuneia dinre reclame. Agențiilor de publicitate nu le place asta.