Ia single-ul pe TikTok gratuit.

[Nota Editorului:Acesta este un blog scris de Justin M. Jacobson, Esq. Justin este un avocat specializat în domeniul divertismentului și mass-mediei din New York. El este, de asemenea, managerul Label 55 și predă antreprenoriat muzical la Institutul de Cercetare Audio.]

Odată cu avansarea tehnologiei și dezvoltarea de noi tehnici muzicale digitale, a devenit chiar mai ușor pentru artiști să "sampleze" și să integreze toată înregistrarea sau părți din înregistrarea altcuiva într-o lucrare nouă, modificată și derivată, creată de un alt artist.

Pe piața de astăzi, care este în continuă evoluție, DJ-ii comerciali, precum Girl Talk, și mulți dintre producătorii de top de hip-hop, dance și pop mixează și combină “sample-uri” (o parte din înregistrarea altuia)în noua lor “muzică”.  Pe măsură ce această practică devine tot mai des întâlnită,  înțelegerea corectă a ce înseamnă samplarea și ce trebuie făcut pentru a putea utiliza sample-uri în mod legal devine un factor esențial pentru profitabilitatea potențială și posibilitatea de a vinde piesele.

"Samplarea" poate fi descrisă cel mai bine ca reutilizarea unei anumite părți a înregistrării audio a altei persoane. Cât de mult se folosește din înregistrare variază de la caz la caz; de la doar o combinație de tobe sau un riff de chitară la un refren sau o strofă întreagă. În termeni simpli, această acțiune poate fi privită ca o "copiere și lipire" a unei părți dintr-o înregistrare deja existentă într-o înregistrare nouă.

Adoptarea unor astfel de practici fără a obține permisiunile necesare poate duce la posibile repercusiuni pentru încălcarea drepturilor de autor; cu toate acestea, există modalități pron care poți evita răspunderea legală și poți obține permisiunea de a utiliza "sample-uri" din creația altcuiva.

Pentru a putea sampla creația altcuiva într-un mod corect și legal,artistul trebuie să obțină o  “permisiune de samplare” de la toți proprietarii înregistrării originale.Pentru că există două tipuri de drepturi de autor pe fiecare piesă - cele care vizează înregistrarea audio (și care de obicei sunt administrate de casa de discuri, ca de exemplu, Interscope Records)și cele care vizează compoziția muzicală (administrate de obicei de companiile de publishing, ca de exemplu, Sony/ATV)— terțul trebuie să obțină permisiunea ambilor titulari ai drepturilor de autor și să încheie câte un contract de licență cu fiecare dintre ei pentru a putea folosi "sample-ul" legal.

Există situații în care se stabilește că utilizarea este "de minimis", ceea ce înseamnă că se utilizează o porțiune prea mică din înregistrare pentu a fi nevoie de licențiere; dar, aceasta este o situație complicată care necesită o analiză serioasă.

În general, pentru a determina cine este titularul sau deținătorul drepturilor de autor, poți începe prin a accesa și căuta prin bazele de date ale companiilor de gestiune a drepturilor de autor din America (precum ASCAP sau BMI). Aceste baze de date enumeră, în general, toți compozitorii și producătorii importanți, precum și informațiile de contact ale editorului muzical (publisher) pentru o anumită piesă. În mod normal ar trebui să găsești chiar datele de contact ale persoanei vizate; dacă aceste date nu sunt disponibile, caută datele de contact ale departamentelor din compania respectivă care se ocupă de "licențiere", "sampling" și/sau "aprobări" pentru că acestea se ocupă, în general, de licențierea înregistrărilor către terți.

După stabilirea persoanei de contact, ar trebui să soliciți o licență de "sampling". În general, în această cerere ar trebui să specifici:

  • Durata sample-ului(minute? secunde?),
  • Ce parte a cântecului dorești să o samplezi? (de exemplu, tot refrenul, un loop de tobe, etc);
  • Cum intenționezi să folosești sample-ul(în loc de refren, distorsionat pe fundal, în loop continuu etc) și numărul de unități pe care intenționeză să le creezi sau distribui,
  • Ce tip de media vei folosi(CD-uri, tonuri de apel, streaming, etc.).

Unii licențiatori pot solicita o copie a noii înregistrări ca să o asculte înainte de a-ți acorda licența.

O licență standard poate include o taxă inițială, precum și redevențe pentru fiecare înregistrare vândută și/sau artistul original poate cere drepturi pe noua piesă,mai ales dacă se utilizează o parte substanțială din piesa originală sau dacă artistul este extrem de cunoscut.

Uneori, înțelegerile se fac pe baza unei "taxe unice fixe".  Există o varietate de factori pe baza cărora se determină taxa de licențiere, inclusiv succesul piesei inițiale, succesului și notorietatea artistului pentru care este samplingul, lungimea sample-ului, modul în care noua piesă va fi distribuită și cum va fi folosit sample-ul în noua înregistrare.

În general, cu cât piesa originală este mai faimoasă și cu cât sample-ul folosit este mai lung, cu atât taxa de licență crește. Puterea de negociere a artistului joacă un rol important, deoarece alternativa (a nu obține licența pentru sample) s-ar putea termina cu litigii care ar putea implica niște costuri mai mari decât taxa de licență propriu-zisă, mai ales dacă piesa samplată ajunge să fie un succes. Uneori, licențiatorii pot cere chiar o parte din drepturile de publishing pe noua piesă.

Alternativ, din moment ce o revendicare referitoare la încălcarea drepturilor de autor se bazează pe similitudine substanțială și acces, artistul poate încerca să recreeze independent înregistrarea dorită și să o utilizeze pe aceasta pentru propria piesă.  Întrucât, din punt de vedere tehnic, artistul nu "samplează" înregistrarea audio originală, este posibil ca piesa obținută să nu facă obiectul unor posibile litigii pentru încălcarea drepturilor de autor.

Politica din spatele acestui lucru este că, în cazul în care o persoană creează propria înregistrare, chiar dacă pentru urechile neantrenate aceasta sună identic cu piesa originală, vor fi suficiente diferențe între ea și original astfel încât actul în sine să nu fie considerat o încălcare a drepturilor de autor. Astfel, artistul ar trebui să obțină doar permisiunea publisher-ului care deține drepturile pe compoziția muzicală, fără a mai fi nevoie și de permisiunea casei de discuri care deține drepturile pe înregistrarea audio.

Cu toate acestea, riscul de afi dat în judecată nu este complet eliminat; așa cum spunea un vechi coleg de-al meu din Marea Britanie, "unde sunt hituri, sunt și dispute."


Acest articol nu este destinat a fi consiliere juridică; vă rugăm să consultați un avocat specializat în acest domeniu.

Tags:

Playlistul Nostru